Sufletul care poate vorbi prin ochi…

– Vise colorate! Sa ma visezi pe mine, da?

– Nu stiu daca reusesc…

M-am culcat totusi cu gandul la ea si mi-am imaginat ca ii fac masaj la picioare. Facuse o plimbare destul de lunga si o dureau picioarele de sus pana jos. Totusi nu am indraznit sa imi las imaginatia sa zburde libera asa ca m-am limitat doar la un masaj la talpi…

M-am trezit tot cu gandul la ea dar nu am visat-o. Era inca intuneric… M-am ridicat sa beau un pahar cu apa. Era ora 6… Hai sa incerc sa mai dorm putin!

Eram in tren pe bancheta, la geam. Un tren tare spatios ca un apartament. Stateam cu spatele la sensul de mers al trenului. In stanga, de cealalta parte a culoarului o alta camera. Pe bancheta tot la geam statea ea. Mi-am aruncat privirea in dreapta pe geam si paduri de brazi ruginii se pierdeau in urma trenului. Am batut cu palma de doua ori pe bancheta si i-am zis:

– Vino sa vezi brazi ruginii!

Era desculta, cu un furou negru scurt, umerii goi si parul lung pe spate. A venit pe varful picioarelor langa mine, s-a intins pe o parte, pe bancheta, atat cat mai era loc, si-a strans genunchii la piept si s-a rezemat de mine. Cauta sa se acopere cu un sal, tot negru, lucrat de mana.

– Ti-e frig?

– Da.

Am acoperit-o cu salul si apoi cu mana mea stanga. Eram linistit, relaxat. Mi-era draga. Am intors capul spre dreapta sa privesc pe geam.

M-am trezit! Pana la urma am visat-o… si clar a fost un vis colorat… brazii aia erau de un ruginiu inconfundabil.

Cavalerul in armura stralucitoare

„Un cavaler in armura stralucitoare strabatea tara. Deodata, aude o femeie care plange disperata. Intr-o clipa, el se insufleteste. Manandu-si calul in galop , goneste spre castelul unde zmeul o tine prizoniera. Nobilul cavaler trage spada si rapune zmeul. Drept urmare, este primit cu dragoste de printesa.

El este intampinat si sarbatorit de familia printesei si de locuitorii orasului. Este poftit sa locuiasca in oras si este recunoscut ca erou. El si printesa se indragostesc unul de altul.

Dupa o luna, nobilul cavaler pleaca din nou la drum. La intoarcere, o aude pe printesa iubita strigand dupa ajutor. Alt zmeu a atacat castelul. Ajuns acolo, cavalerul isi scoate sabia pentru a-l rapune.

Inainte ca el sa isi ia avant, printesa ii striga din turn:

Nisip…

Dar nu orice nisip. Nisip din desert, macinat de vreme si de timp. Da, atat este de fin…

Mandra, Scumpi si Iubire

Trei femei au existat in viata mea…

Prima nebunie a inceput prin liceu si a continuat putin si in facultate.

„Ce faci, Mandrule?”

„Bine, Mandro?”

Totul a pornit de la o privire. Mai fusesera multe priviri pana atunci dar ceva s-a intamplat in acel moment… A ars mocnit pana s-a stins fara nicio flacara.

Apoi au urmat 7 ani… Un inceput tumultos si frumos urmat de un sfasit anemic.

„Ce facem asta seara, Scumpi?”

„Ce vrei tu, Scumpi.”

Munca, studiile si obiectivele propuse pe plan profesional si-au spus cuvantul…

Si apoi au urmat aproape 2 ani de furtuni si uragane cand chiar simteam ca am gasit ce cautam. Nu am inteles niciodata ce s-a intamplat…

„Iubire?”

„Da, Iubire…”

„Ma iubesti?”

De ce atatea indoieli si frici fara motiv? Incapacitatea de a te bucura de viata… Recordul a fost de maxim 2 saptamani de liniste. Explicatia? Ma depaseste…

Mandra, Scumpi si Iubire…

Gradina minunata

A fost odata, ca-n povesti, intr-un taram imparatesc si fermecat, o gradina preafrumoasa. Imparatul chemase un gradinar iscusit si plin de maiestrie in cultivarea florilor de tot felul si-i daduse in grija acest pamant, cu porunca sa adune aici din toata lumea toate felurile de flori care exista: mari si mici, de munte, de campie si de padure, raritati si flori obisnuite care iti incanta privirea zi de zi.

Asa s-a facut ca in aceasta gradina gaseai crini imperiali si trandafiri maiestuosi, papadii diafane si maci dragastosi, ghiocei plapanzi si bujori dolofani, crizanteme colorate si margaritare-nlacrimate, brebenei insoriti si albastrele vesele, garoafe si narcise, flori de colt rarisime si orhidee nobile, lalele faloase si gladiole suple, frezii delicate si irisi seriosi, panselute delicate, levantica, rozmarin, si musetel, tot ceea ce stiai ca este si ceea ce cu gandul nu gandeai ca poate fi, intr-o magie de miresme tamaduitoare si culori care imbata simturile si desfata ochii. Si toate cresteau si infloreau indestulate de pamantul roditor, luminate de razele soarelui stralucitor, racorite de izvoare line susurand si mangaiate de adieri blande de vant.

Intr-un colt din acesta gradina maiastra, printre alte minunate flori inmiresmate, se afla un cuib cu doua flori: o floare de narcis si o garofita. Traiau impreuna si se bucurau una pe cealalta si aduceau bucurie gradinarului si tuturor celor care le priveau.

Pana intr-o zi, cand spiridusul cel rautacios si invidios pe armonia din gradina, sopti provocator florii de narcis:

Struguri Isabella (Ananas sau Capsunica)

Denumirea originala este Isabella. La mine la tara oamenii ii zic Ananas. I se mai spune si Capsunica. Are un parfum placut, inconfundabil dar nu mi se pare ca miroase a capsuna sau a ananas asa ca nu stiu de unde au venit denumirile acestea populare…

Este un soi mai raspandit in Transilvania, Oltenia si Dobrogea. Este foarte productiv si nu e deloc pretentios. Eu nu il stropesc cu nimic niciodata. Asadar e rezistent la inghet, seceta, mana si orice alt daunator. Ce sa mai… la orice. Asadar e usor sa obtineti struguri, must si vin bio foarte usor. Totusi se spune ca are un gust puternic foxat. Foxat ar insemna greoi desi nu am gasit in DEX o definitie. Evident ca nu este asa de bun calitativ ca strugurii altoiti dar raportul costuri/calitate/munca e destul de avantajos.

Un lucru important insa: este un hibrid rezistent la atacul filoxerei asa ca este pretabil ca portaltoi pentru soiuri altoite.

O descriere mai detaliata gasiti in acest articol.

Vita de vie… adica struguri

Incerc sa imi dau seama ce soiuri de struguri sunt cele pe care la am la tara de la bunici… Vita de vie (aka vitis) in cazul meu pare sa fie mai degraba formata din soiuri hibride (HDP) obtinute din incrucisarea soiurilor nobile europene (Vitis vinifera) cu cele nord americane (fie salbatice fie direct producatoare) dar care au radacini rezistente la atacul filoxerei.

Un rezumat preluat de pe Wikipedia…

Cica sunt 2 mari categorii:

• vițe portaltoi (folosite pentru producerea de coarde), constituite din specii de proveniență americană (Vitis riparia, Vitis berlandieri, Vitis rupestris etc.) sau hibrizi între acestea ori cu soiuri din Vitis vinifera;
• vițe roditoare (folosite prioritar pentru producția de struguri), constituite fie din soiuri nobile (europene) provenite doar din Vitis vinifera, fie din soiuri de proveniență americană (îndeosebi vechii hibrizi direct producători), fie din aceste soiuri încrucișate cu unele provenind din Vitis vinifera

Cele roditoare se impart in:

• soiuri nobile (europene) provenite exclusiv din Vitis vinifera. Se pot cultiva sub formă de vițe nealtoite fie pe soluri nisipoase, fie în golurile din plantațiile care urmează a fi defrișate în maximum 10 ani. De asemenea, se pot cultiva pe orice tip de sol sub formă de vițe altoite pe portaltoi rezistenți la atacul filoxerei.
• hibrizi direct producători (HDP), proveniți din specii americane încrucișate între ele, apoi dintre acestea încrucișate cu soiuri din Vitis vinifera.
• soiuri rezistente, rezultate din încrucișări multiple ale unor HDP cu soiuri provenite din Vitis vinifera rezultând soiuri care se apropie până la identificare de soiurile nobile, dar având genele de rezistență provenite de la soiurile de provenineță americană.

Hibrizii direct producători se împart în funcție de generație in:

• hibrizi vechi americani (prima generație) este reprezentată de soiurile aduse de pe continentul american, cele mai multe fiind create dinainte de invazia filoxerei în Europa. Cele mai răspândite soiuri din această generație sunt Noah, Othello, Isabella, Lydia, Jacquez, Delaware, Clinton.
• hibrizi euro x americani (a doua generație) este rezultatul încrucișării între HPD din prima generație sau și a altor specii, cu vițe nobile. Cei mai cunoscuți în România sunt: Baco noir, Marechal Foch, Leon Millot, Ferdinad, Lesseps, Seibel 1000, Seibel 1, Flot d’or, Rayon d’or, Plantet, Terras 20.

Deocamdata se pare ca eu am struguri Noah, Isabella si Lydia si o sa incerc sa ii descriu in articole separate cu denumirile populare ca sa fie pe intelesul tuturor.

NOTA: Acest articol este in lucru. Comentariile sunt bine venite.

Ce imi propun pentru 2016…

Pai sa vedem…

Sa invat sa merg pe role. M-am hotarat sa imi cumpar role si sa invat. Unii merg de parca ar face balet. Iar cu patine pe gheata mi se pare si mai frumos.

Sa realizez o sculptura in lemn. Am pastrat tot lemnul din teiul pe care l-am taiat si deja s-a uscat. Inca nu stiu ce o sa realizez dar ma gandesc.

Sa creez o pereche de cercei si un inel. Inca nu stiu din ce material o sa le fac dar vreau sa fie ceva deosebit.

Sa devin mai bun. Vreau sa fiu mai calm, mai intelegator si sa vorbesc cat mai frumos.

Toti cersim ceva…

Intuneric. Curtea bisericii e plina dupa ce oamenii ies de la slujba de duminica seara. Printre ei cativa cersetori. Unii cersesc bani: „Imi dai si mie un leu?” Ii deosebesti imediat dupa imbracaminte si port. Cum se misca, cum privesc…

Altii cersesc altceva. Nici nu ii observi. Nu au mai nimic deosebit. Doar daca te uiti atent la ei descoperi ca si ei cauta ceva. Cersesc afectiune, cersesc o privire blanda, cersesc pace sufleteasca. Si n-o primesc pentru ca cersesc in sufletul lor, fara vorbe si fara mana intinsa. Sunt singuri, ceva mai retrasi. Unii au ochii pierduti in neant, altii ii au umezi de lacrimi. Raman mult timp in curtea bisericii pana pleaca aproape toata lumea. Si tot spera ca de undeva din acea multime de oameni o sa primeasca o mangaiere, o vorba buna, o intrebare macar… Dar oamenii pleaca incet, incet… fiecare cu treburile si grijile lui. Nimeni nu are timp de altii. Si intr-un final, daramati sufleteste, pleaca si ei cu pasi grei si mici si nu le ramane decat sa se multumeasca cu acea mutenie primita de la Dumnezeu.

Incercati sa ii gasiti pe acesti din urma cersetori si oferiti-le macar o vorba calda. Nu va costa mai nimic – doar putin din pretiosul vostru timp – dar recompensa este pe masura.

Cum am ajuns cine sunt? Si cui sa multumesc?

Am fost copil sarman, am crescut fara tata de la 6 ani, am avut ani buni in care aproape ca faceam foamea. Dulciuri? Poate in vise! Strangeam toti banutii pe care ii gaseam pe jos ca sa imi cumpar si eu o guma Turbo. Alocatia? N-am vazut-o niciodata. Aia era venit in casa pentru mancare.

In ultimii ani de gimnaziu am avut o singura pereche de pantaloni si aia roz si luati de la second-hand. Cand ma gandesc nici nu imi vine sa cred… Cat de rusine imi era si cat de prost ma simteam! Fete? Pai cu ce mai oameni buni? Nici haine pe mine nu aveam dar bani de un suc…

Minge? Telefon? Bicicleta? Calculator? Masina? Casa? Sa mananc ce imi pofteste inima? Sa pot sa imi cumpar orice (as putea zice acum)… Nici in vise nu am sperat. Este o diferenta colosala! Nu ma intelegeti gresit! Nu am palate sau masini de lux. Nici nu imi doresc. Dar am atat de multe! De multe ori stau si ma intreb ce am facut atat de special ca sa o duc atat de bine acum… Si raspunsul cred ca este: am invatat carte si am muncit mult.

Totusi exista o persoana speciala din punctul meu de vedere: doamna profesoara de romana din gimnaziu. Cred ca datorita ei s-a invartit roata si a inceput sa se schimbe totul. A venit la clasa cu o carte de comentarii galbena pe care aproape ca ne-a bagat-o pe gat. Era pentru examenul de capacitate (la matematica niciodata nu am avut probleme; cu literele nu ma prea impacam). N-am avut bani sa o cumpar asa ca a trebuit sa ii spun rusinat ca nu am bani sa o cumpar. A doua zi a venit si mi-a zis ca a vorbit cu mama si ca i-a dat banii. Evident ca m-a mintit. De fapt mi-o facuse cadou. Insa mama nu a acceptat asa ca s-a facut bani si a platit-o. Daca nu as fi avut acea carte probabil ca nu as fi intrat la liceu la specializarea la care am vrut si totul ar fi fost altfel…

Ea a stiut ca imi trebuie si cumva m-a obligat sa o iau. Asadar multumesc doamna B.