Lună: aprilie 2014
Perfectiune
Exista? Evident! Daca nu ar exista atunci nu ar mai exista nici ca si cuvant. „Perfect!” Toata lumea foloseste exclamatia asta. Si totusi ce este aceasta perfectiune? Perfectiunea absoluta??
Exista nimic? Acel nimicul absolut? Pai exista vid dar este el oare nimicul absolut? Depinde cine il priveste. Omul de rand o sa spuna ca acolo chiar nu-i nimic. Omul de stiinta o sa aiba alta parere.
Asadar inginerul din mine stie foarte bine ca nu exista „perfect” dar omul din mine nu e atat de convins de asta. Este viata perfecta? Dar o relatie? Fiecare din noi incercam sa devenim mai buni: pentru noi si pentru cei pe care ii iubim. Totusi e cazul sa nu exageram… Pe mine m-a ajutat in scoala, in facultate, la job – note mari, burse sa ma intretin, cunostinte sa ma angajez si sa fiu bun in ce fac – dar nu ma mai ajuta acum in viata personala… Si pana la urma de ce sa urmaresti o himera?
Fiecare trebuie sa isi vada de propriul drum. Fiecare vede perfectiunea prin ochii lui. Si daca ochii tai vad perfectiunea intruchipata accept-o si bucura-te de ea. Perfect este valabil acum nu peste ani. Savureaza momentul si bucura-te de el!
O sa inchei cu un citat primit de la o amica: „Perfectiunea nu exista si a o avea ca si tinta in viata duce doar la frustrare si nefericire„.
Relax
Evadare
Seara, cina si un pahar cu vin. Totul dupa ce Bubu m-a inveselit putin. Pauza la TV asa ca merg putin pe afara. E caldut si totusi bate vantul. Usa de la pod se clatina. Undeva in departare un caine isi exerseaza repertoriul. Undeva si mai departe un concert se desfasoara: broastele isi revendica ritualul de primavara. Este innorat si cam intuneric dar becul din strada isi face datoria si crengile ciresului isi fac dansul lor in vant. Pauza a luat sfarsit.
…
Si inca o data pauza… racoare, vant, crengi leganand. Privirea spre cer, ochii inchisi, o picatura pe frunte… Undeva in departare o cucuvea isi face prezenta. Inca o picatura pe obraz. Liniste…
Este atat de bine si totusi putin cam frig. E cazul sa intru in casa dar dansul crengilor ciresului nu ma lasa. Asa ca pasii ma poarta spre el si irezistibil il iau in brate. Un cires batran din tineretile lui tataie, cires altoit de mana lui. Desi foarte batran inca mai rezista. Este ceva ce nu pot controla asa ca il sarut. Coaja lui aspra de cires batran imi zgarie fata dar sentimentul este atat de placut.
O priveliste extraordinara imi incanta privirea: un gard viu, luminat printre doua crengi de cires tinere care se apleaca pana aproape de pamant. Si involuntar mana se intinde catre una din acele doua crengi, ii mangaie frunzele si o aduce catre nas. Un parfum interesant, proaspat si totusi nou.
Nu pot sta la nesfarsit. Sunt in pijamale iar afara e destul de frig. Si pasii ma poarta – in timp ce mintea ramane – catre casa. Oare voi putea reda in scris toate aceste simtaminte? Ei bine cred ca am reusit. Cand simti ceva cu adevarat, cu greu se uita…
Liniste din nou… Ne pregatim de culcare. In casa e racoare dar nu suficient cat sa mai fac focul. Asa ca o lumanare parfumata o sa ii tina locul. Nu e acelasi lucru dar incepe… Liniste!
Ramas bun…
Si iese cate un mic val de fum care se imprastie usor in camera. Este un miros placut care iti aduce aminte de copilarie cand stateai la gura sobei si mirosea a seminte de dovleac prajite…
Ieri a fost cald. Nu am mai facut focul. Ce dezamagire! S-a terminat. DAR azi vremea a devenit capricioasa iar spre seara s-a lasat un frig grozav pentru luna aprilie – in jur de 6 grade C. Asa ca bucurie: fac focul! O ultima seara pana la toamna. Un fel de ramas bun…
Si flacarile palpaie scotand din cand in cand cate o limba pe gaura plitei… Inca un lemn ca sa tina mai mult si ne pregatim de somn. Am de gand sa savurez la maxim aceasta seara – amintirea sa dureze cat mai mult.
Vii de afara de la frig si te bagi repede in pat, ghemuit ca sa te incalzesti si incepe… liniste!
Ce-ți pasă ție, chip de lut?
– „Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru și în gând,
Norocu-mi luminează!”
El tremură ca alte dăți
În codri și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
De mișcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– „Ce-ți pasă ție, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.”
Si totusi povestea e prea frumoasa ca sa nu recititi poezia in intregime… Luceafarul, de Mihai Eminescu.
Chip de lut 